Deci m-am gandit sa-mi pun si eu ficu aici. Va anunt ca el este postat pe inca 2 site-uri Edit de Aniska:Nu ai voie sa faci reclame la alte forumuri. pe un site am niku Venus-Roseta, pe altu Cornelya asa ca nu vreau sa aud ca e plagiat..
Sper sa va placa..Lectura placuta


Cap 1 "Dupa multi ani revin acasa (part 1)"


SAKURA:

Din nou ma mut, niciodata nu am avut liniste, un loc stabil. Offf...m-am plictisit de atatea mutari. Mereu mi-am schimbat locuinta, pot spune ca stiu toate colturile lumii. De cand eram mica sunt “mereu pe drumuri”; din cauza parintilor mei care niciodata nu au avut un job stabil sau nu erau multumiti de conditii si asta ma afectat si pe mine si pe sora mea in mare parte, mai ales la scoala.Imi era si inca imi este greu sa ma acomodez cu noul colectiv, niciodata nu am terminat gimnaziu intr-o singura scoala, iar acum nu voi termina liceul, pentru ca din nou ma mut. Parintii mei nu m-au inteles si nici nu cred ca o vor face vreodata, mereu imi ziceau “Esti cea mai buna si tu poti. Stim ca nu ne vei dezamagi” ; aceste vorbe imi rasuna
in minte, mereu am fost considerata fata tocilara si urata.

Nu am avut prieteni prea multi, defapt ce spun, o singura persoana vorbea cu mine, dar a plecat, iar fosti mei colegi vorbeau cu mine doar daca doreau o tema sau sa ii ajut la teste, deoarece eu eram “tocilara clasei”. De ce spun asta? Simplu. Eram numita tocilara, pentru ca aveam note numai de zece si rareori noua si eu eram singura care mergea la concursuri si castiga ori locul intai ori locul doi, raspundeam chiar si la cele mai dificile intrebari si in timpul liber citeam sau o ajutam pe mama la servici si in felul asta faceam si eu niste bani si capatam si experienta, iar acuma sa va lamuresc de ce mi se spune si “urata”; asta din cauza aspectului meu. Ochii mei verzi ca iarba proaspat iesita de sub zapada sunt acoperiti de o pereche de ochelari cu lentilele cat rotile de la masina, iar pe dinti este pusa o bucata de sarma pe care o detest, dar necesara din punctul de vedere al parintilor si numita aparat dentar. Paru meu lung si roz ca florile de cires proaspat “nascute” e impletit aproape mereu sau prins intr-o coada de cal si doua suvite cad usor pe chip, iar fruntea mea lata e cireasa de pe tort.Pielea mea fina si alba ca zapada este acoperita mereu de haine fara nici o forma si largi, iar culorile sunt triste si posomorate, deoarece din punctul meu de vedere eu nu am corp frumos, chiar daca anumite rude ale mele nu sunt de aceiasi parere ca si mine.

Va intrebati de ce le dau ascultare parintilor mei si de ce nu ma gandesc la mine si la aspectul meu, asta deoarece ei doresc ca eu si sora mea sa avem un viitor stralucit si acum cea mai mare prioritate a noastra este invatatul si sa dau la facultatea de medicina sau drept, deoarece sora mea in toamna incepe facultatea de drept. Chiar daca imi place foarte mult sa desenez haine si mobila si pot spune ca am talent, nu doresc sa le frang inima si visurile parintilor de a ma vedea o fiinta importanta in aceasta lume care se chinuie sa traiasca; nu pot spune ca medicina sau dreptul nu imi plac, dar totusi adevaratele mele vise raman ascunse in cele mai intunecoase locuri si scrise pe o pagina din jurnalul meu.Acum, dupa multa vorba, cred ca e cazul sa va spun si numele meu.
Ma numesc Sakura Haruno si am saisprezeceani, dar peste o luna jumate implinesc saptsprezece ani, mai exact pe saisprezece octombrie si sunt zodia balanta, deci banuiesc ca va-ti dat seama ca sunt o fire mai pasnica si nu caut conflicte si planeta guvernata este Venus. Ca tot am spus ca am o sora, atunci cred ca ar fi cazul sa va zic si despre ea ceva. Numele ei este Konan Haruno si are nouasprezece ani impliniti acum o saptamana, pe zece august. Ea are parul albastru ca marea in timpul furtuni, scurt pana la umeri si ochii sunt albastri ca cerul, si te calmeaza imediat. Are un corp frumos si stie sa se puna in valoare spre deosebire de mine, mereu imi spune sa o ascult si sa fac o schimbare in viata mea, dar cum sunt incapatanata nu ii dau dreptate si spun ca nu am nevoie. Cu toate astea ne intelegem de minune, ne ajutam, ne consolam una pe alta si de cele mai multe ori ea este cea care ma consoleaza pe mine si imi ofera sfaturi.

Dupa cum spuneam la inceput sunt in drum spre noua mea locuinta, avand in vedere ca pana acuma am locuit in mai multe orase: Londra-un oras frumos, pacat de vremea posomarata,uneori, exact ca si mine-; Miami-nu prea m-am dat in vant, chiar daca erau alte fete mereu se duceau la petreceri si la plaja, deci preferam Londra-, Berlin-inca sunt fascinatade legenda lui “Un ursulet in pragul regasirii”- si ultimul oras, cel din care am plecat New York. Acum ma mai despart doar cateva ore de noua mea casa si din cate am inteles de la mama,Kyoko Haruno -o femeie de treizeci si noua de ani, desi pare una de douazeci, cu parul rosu spre visiniu, chiar culoarea unei visine bine coapte si cu ochii verzi ca si smaraldele. Este o femeie de admirat, arata si bine si este si sufletista, iar acum sa angajat ca medic dermatologic, exact ceea ce ii place- ca aceasta este mutarea definitiva, iar tata, Hirashi Haruno- un barbat de patruzeci si doi de ani, chiar daca nu pare, cu parul saten si ochii de culoarea cerului noaptea s-a angajat la o firma de mobila, din cate am inteles MobLux, la departamentul de finante- mi-a zis ca ne indreptam spre Konoha, orasul in care eu m-am nascut, deci trebuie sa privesc partea pozitiva a lucrurilor.
Deci Konoha sosesc...
~VA URMA...~

http://i195.photobucket.com/albums/z291/.../Konan.jpg[/IMG][/img]- Konan Haruno
http://i166.photobucket.com/albums/u109/...ytwbd2.jpg[/IMG]-Kyoko Haruno, mama sakurei
http://i745.photobucket.com/albums/xx95/...rt-boy.jpg[/IMG]-Hirashi Haruno

mamiiii, stii de ce iti zic asa nu? vai, ti-ai pus si tu ficul aici, ce frumos
imi placeeeee muuult de tot

uuu....

Buna , sunt Voltura ... vrei sa sti ceva despre mine?
Ei bine de acum doua minute sunt fanul tau numarul 1!!!

Este foarte misto , imi place !!! astept nextul!

am revenit cu nextu..sper sa va placa. Aniska scuze, nu am stiut :d..lectura placuta..


Cap 1 Dupa multi ani revin acasa (part 2)

SASUKE:

Doamne iti multumesc ca m-ai scapat de nesuferita de Ino, o fata de saisprezece ani cu parul blond pal si cred ca si creierul ei e blond, ochii de un albastru stres, inalta si dupa parerea mea nu este asa frumoasa. E exact ca un ghimpe in talpa, chiar mai rau; fiinta aia oare nu isi da seama ca enerveaza pe oricine. Inteleg eu ca sunt cel mai frumos si popular baiat din scoala si cu note foarte bune, dar nici chiar, adica exagereaza. Oare nu s-a plictisit sa se tina dupa si sa fie refuzata de atatea ori? Cred ca nu, pana la urma creierul ei nu mai are neuroni, au fugit saracii in lumea lor, in Hawaii.
Acum stau in camera mea si privesc gradina din spate, plina cu diferite flori: crini, trandafiri, orhidee, lalele si multe altele, deasemenea am si cativa ciresi si meri. Unul din ciresi imi este umbra din camera mea si imi place la nebunie sa il vad inflorit primavara, nu stiu de ce dar acea culoare a florilor de cires imi place foarte mult si ma duce intr-o lume total diferita de cea de acum, o lume numai a mea. Bunicul meu imi spunea ca daca imi plac florile de cires si ele ma relaxeaza asta inseamna ca fata sortita mie va fi asemenea florilor de cires, inocenta si naiva. Prostii... Nu ma gandesc de pe acum la dragostea adevarata, mai am timp tot inainte, nici major nu sunt. Acea liniste de mormant din camera mea este intrerupta de nenorocitul de fratemiu, care e la piscina cu fata lui.
- Sasuke coboara pana la mine oleaca...

~Deci va-ti dat seama ca ma numesc Sasuke, Sasuke Uchiha si cum spuneam sunt cel mai frumos baiat si am toate fetele la picioare, chiar daca nu prea imi pasa decat sa ma distrez putin cu ele, dar nu sa imi bat joc ca altii, adica sa ma culc cu ele si dupa sa le dau la gunoi ca pe niste carpe, rareori se intampla asta, de obicei cand merg in club si beau, in general sunt linistit. Am parul negru cu relfexii albastre ca cerul noaptea si facut tepi la spate cu doua suvite rebele ce cad in fata, iar ochii sunt negrii ca onixul si am saptsprezece ani, impliti acum o luna, mai exact pe cinsprezece iulie. Sunt fiul lui Hiroto Uchiha-tata, un barbat de patruzeci si trei de ani cu parul negru ca funinginea si ochii de un albastru spre negru si Myoko Uchiha-mama, o femeie de treizeci si noua de ani, cu parul negru ca taciunea si ochii de aceiasi culoare. Ei sunt unele din cele mai importante si cunoscute persoane din Konoha, orasul meu natal. Tata este patronul unei firme de avocatura, cea mai importanta si mare si proprietarul unei sali de fitness, cea mai cunoscuta, iar mama mea este profesoara la Universitatea de Psihologie si Economie(UPE), numai ca ea preda psihologia.~
Imi dau ochii peste cap si intru in camera mea alba ca spuma laptelui, pe peretele din dreapta se afla dulapul meu cu haine cu usi glisate si lacuite si astfel se vede si patul, paralel cu sifonierul, de o parte si de alta se afla doua noptiere negre, pe una se afla o lampa cumparata de mama cu modele destul de ciudate, iar in spatele la cealalta este un fel de tablou, sa zic asa, cumparat tot de mama. Patul este acopet de lenjerie alba, iar patura este neagra alaturata de o pernuta alb cu negru. In spatele patului se afla geamul cu usa ce duce in balcon acoperit de o perdea gri. Pe peretele din stanga se afla inca o noptiera cu o lampa, unde imi tin eu lenjeria, iar langa el se afla usa ce duce la baie, care este doar a mea si realizata dupa gustul meu. Culori predominante fiind alb si negru. Acolo se afla tot ce am nevoie: o cada cu hidromasaj, cabina de dus, WC, o chiuveta cu oglinda si un covor negru in mijloc. Sa revenim in camera. Paralel cu geamul si patul se afla biroul meu alb cu maro spre negru, unde este asezat laptopul si rechizitele pentru scoala. Si in final terminam cu un covor in mijlocul dormitorului de un albastru asemenea cerului noaptea.
Ies din camera si cobor usor treptele din lemn acoperite de o mocheta alba si ma indrept spre piscina, unde se alfa Itachi, fratele meu, un tip de douazeci de ani si este in anul doi la facultatea de drept si s-a apucat si de psihologie,are parul lung, negru ca pana corbului prins intr-o coada la spate si ochii negrii ca ai mei. Pasesc usor pe marmura de culoare crem si ma indrept spre sezlongul de langa piscina mare, langa care se afla si doua mese, iar in partea dreapta este realizat un fel de foisor. Doresc sa il sperii pe fratemiu,dar se pare ca m-a auzit. Se intoarce la mine si ma roaga sa ii aduc telefonul din sufragerie. Drace! Uite pentru ce ma deranjat el. Ma indrept spre sufragerie, dar raman blocat ca se pare ca fata lui, Ayo parca o cheama, o pustoaica de saisprezece sau saptsprezece ani, nu stiu sigur si nici nu prea imi pasa, cu parul de culoarea caisei bine coapte si cu ochii albastri ca oceanul, vrea un pahar de cola. Oftez si intru in casa si ma indrept spre bucatarie. Off tocmai azi e libera menajera Marra,o femeie de cinzeci de ani cu parul carunt, asemenea cerului innorat si ochii de culoarea mierii. Deschid usa de la frigider si iau sticla cu suc si pun in doua pahare alaturate cu doua cuburi de gheata, pentru ca este destul de cald afara, cred ca sunt treizeci si sapte de grade Celsius, chiar mai mult sau mai bine zis a picat o bucata de soare pe Pamant.
Bucataria este mare si de lux cu tot ce ii trebuie: cuptor, robot de bucatarie, aragaz, frigider si altele ce sunt necesare, mie, unul, nu-mi pasa ca nu prea intru aici, decat daca trebuie sa mananc sau sa imi iau ceva de baut. Culori predominante sunt cele de maro spre negru si rosu aprins.
Dupa ce ies din bucatarie cam la jumatate de metru se afla sufrageria, tot la parter se afla si biroul tatei si baia pentru oaspeti. Merg pana in sufrageria mare si moderna, amenajata dupa gustul parintilor mei, cel mai mult al mamei. Culorile predominate fiind maro, placut ochilor, culoarea mieri si cremul. Pe partea stanga se afla canapeaua maro cu cateva pernute, in fata ei sta o masuta de stica. Peretele din dreapta este de sticla si are duce in gradina din spate, la piscina. In fata geamului sunt doua fotolii, unul crem si unul gri cu o masuta de lemn intre. Deasemenea in sufragerie avem si masa mare pentru oaspeti si tot de aceeasi parte se afla si barul, cu toate posibilele bauturi, iar pe peretele opus este semineul si deasupra se afla televizorul cu plasma. In final incheiem cu un covor de culoarea cremei de vanilie cu mici modele maronii.
Iau telefonul lui fratemiu, lg gt400, si ma indrept spre el si observ cum se saruta cu Ayo. Ce priveliste mi-a oferit. Ii las telefonul si sucurile si banuiesc ca nu i-a convenit ca l-am intrerupt.

-Uite-ti telefonul si sucurile si nu ma mai chema pentru nimicuri ca astea, ca ai si tu picioare si nu-s servitorul tau! ii spun pe un ton ferm si plin de superioritate.
-Lasa ca iti place sa imi conduci masina, imi zice afisand un zambet de tamp pe fata.

Nu mai spun nimic si ma indrept spre dormitorul meu si imi iau telefonul de pe noptiera, iphone 5, si imi sun cel mai bun prieten al meu.

- Hei, omule, esti liber? Hai in parc!
- Hei Sas’ke. Da vin, ii chem si pe ceilalti. Ne vedem la saisprezece in Parcul Central, unde ne intalnim noi de obicei.
- Bine ,da' te rog si eu ceva Naruto...Nu ii spune lui varta aia blonda, Ino, ca te intalnesti cu mine, ca iara ma omoara si te omor si eu pe tine.
- Inteles sa traiti! Oricum e la cumparaturi cu prietenele ei si sta cu orele pentru doua lucruri amarate, imi zice acesta si se cunoatea ca facea pe el de ras.

Ii spun un simplu “pa” si inchid telefonul. Bun, deci este ora paisprezece mai am doua ore. Va intrebati cine e Naruto. Ei bine, el e cel mai bun prieten al meu si este fiul lui Minato Namikaze, tatal lui, un barbat inalt, bine facut, cu parul blond ca spicele graului si ochii ca oceanul, iar daca il pui langa Naruto ai impresia ca-s frati. El este viceprimarul orasului Konoha si cel mai bun prieten al tatei cu inca unul, care nu stiu cum il cheama, iar primarul fiind, nimeni altul decat Sarutobi Namikaze, bunicul lui “fratemiu”. Mama lui Naruto, Kushina Namikaze Uzumaki, este o femeie cu parul rosu ca si focul, lung pana aproape de fund si fosta “Miss Univers” acum multi ani, iar acum detine un salon de frumusete pentru dame cu tot ce trebuie.
Ma indind pe pat si las ploapele sa mi se inchida, pasind intr-o lume total diferita si numai a mea.

Poze pentru sasuke:
http://www.kudika.ro/articol/condo~home-...speti.html -Dormitorul lui Sasuke
http://newsletter.tehnicainstalatiilor.r...articol=45 –baia lui sasuke
http://www.tamplariemobilier.com/mobilier-birouri.htm -biroul lui sasuke(img7)
http://www.animegalleries.net/img/39793 -Sasuke Uchiha
http://www.animegalleries.net/img/233010 - Itachi Uchiha
http://www.flickr.com/photos/22074398@N0...andsasuke/ -ino,verisoara lui naruto
http://connect.in.com/naruto-shippuden/i...68624.html -naruto
http://www.narutopictures.biz/kushina-pretty -Kushina, mama lui Naruto
http://naruto.wikia.com/wiki/Minato_Namikaze - Minato, tata lui Naruto
http://images.wikia.com/naruto/fr/images...tobi-1.jpg -Sarutobi, bunicul lui Naruto
http://yvonnetoader.com/tag/design/page/2/ -scarile (mai in jos sunt 4)
http://media.photobucket.com/image/anime...e.jpg?o=54 –Hiroto Uchiha
http://media.photobucket.com/image/anime...H.jpg?o=80 – Myoko Uchiha
http://media.photobucket.com/image/anime...H.jpg?o=80 –menajera Marra
http://media.photobucket.com/image/anime...1.jpg?o=22 – fata lui Itachi, Ayo
http://www.interiorstore.ro/products_pic...o79_10.jpg -bucataria lui Sasuke
http://www.beesmart.ro/amenajari-interio...x-319.html -livingul lui Sasuke
http://www.perlings.ro/detalii-imobil/40...+NATURII+! –vila lui sas’ke
http://www.cumparaieftin.ro/telefoane-mo...der-titan/ -lg gt400
http://technorati.com/technology/article...-iphone-5/ -iphone 5

SAKURA:

Stau in scaunul alb ca spuma laptetui si moale ca blanita unui iepure si cu capul spijnit de geamul avionului. Privesc cerul cu cativa norisori, iar dupa parerea psihologilor ei nu ai nici o forma, dar creierul meu nu doreste sa accepte asa ceva si vad diferite forme, petale de flori, o fata de baiat sau barbat, nu imi dau seama ce e, dar cert e ca mi-a atras atentia. Ma concentrez pe acea figura si observ ca este o fata de baiat, cam asa pare; cu parul ravasit si cu zambetul pe buze, iar privirea lui...privirea lui este una calda si plina de iubire ce ar topi gheata din inima oricui. Deodata sirul gandurilor mele este intrerupt de o voce si simt mana cuiva pe umarul meu. Imi intorc privirea spre faptas si observ ca nu e nimeni altul decat sora mea Konan si langa scaunul ei se afla o stewardesa imbracata cu un costum bleu ca oceanul, format dintr-un sacou tip camasa cu mainicile putin peste cot si in piept are un ecuson cu numele ei, Alexa, mainile ii sunt acoperite de o pereche de manusi de un alb imaculat. Mai poarta si o fusta de aceiasi culoare ca si sacoul cam de doua palme deasupra genunchilor, are si o bereta, cred, ce e pe cap si ii tine parul blond si frumos prins intr-un coc si in picioare are o pereche de sandalute albe cu toc de zece-doisprezece centimetri.

- Sakura, Sakura...Ce naiba e cu tine? Unde te gandesti? Coboara de pe Venus pe Pamant, imi zice sormea cu o fata ce cerea multe explicatii de la viata mea, ce nu am de gand sa ii le ofer, pentru ca nici eu nu stiam pe ce lume eram.
- Aaaa...Konan. Nu, nu am nimic. Ce s-a intamplat? Intreb eu oarecum confuza si se putea observa si pe chipul meu.
- A intrebat domnisoara daca doresti ceai sau cafea?
- Un ceai de tei, va rog. Imi primesc ceaiul si ii multumesc, iar stewardesa pleaca mai departe. Sorb usor din lichidul de culoarea mieri, usor caldut. Dupa care il pun langa mine si imi reiau cititul, “Prin foc si sabie” de Sienkiewicz. Dar mintea mea nu este pe Pamant, este cum a zis si sormea, pe Venus. Hotarasc sa inchid cartea si sa o pun in geanta, pentru ca nu are rost se citesc daca nu sunt atenta si dupa pierd sirul actiuni. Ma asez cat mai confortabil si incerc sa ma relaxez pe acel scaun, indreptandu-mi privirea din nou spre cer, dar se pare ca acel chip a disparut. Oftez usor si simt cum corpul devine de ce in ce mai greu si ploapele mi se inchid usor...usor.
Simt ca si cum spiritul mi se desprinde de trupul meu “lasandul fara vlaga” si paseste intr-un univers paralel, zici ca e desprinsa o bucata din Rai, iar eu am privilegiul de a vedea aceasta minune. Peste tot numai flori de diferite specii cu diferiti copaci infloriti, cei mai multi fiind ciresi. Petalele lor cad usor peste mine ca o mantie; imi ating usor parul de aceeasi culoare si da impresia ca acele petale se desprind din parul meu. Pasesc usor si lent pe cararea inconjurata de mii de flori si cu fluturi de diferite culori. Incet, incet acel paradis se risipeste si ajung langa o cladire mare de culoarea caramelului cu trei etaje si cu teren de football si baschet, dupa cum pare este o scoala. Imi intorc privirea in fata si observ un tanar ce sta rezemat de zidul de piatra. Isi intoarce capul spre mine, dar nu prea ii pot observa chipul, este in ceata. Se desprinde de acel zid si vine spre mine, se opreste la zece centimetri fata de corpul meu. Nu inteleg ce doreste, iar eu devin putin panicata si simt cum bataile inimi sunt tot mai accentuate si rapide, parca ar dori sa fuga. Stau intepenita acolo, de zici ca-s lipita cu prenandez si ii privesc chipul in ceata, incerc sa deslusesc ceva, dar nu reusesc sa fac nimica. O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar ceva ma zdruncina si acel baiat dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie. Deschid ochii brusc si observ ca inca sunt in avion, iar privirea mea este una confuza si adormita. Aud un raset usor in dreapta mea si o observ pe Konan care se uita la mine amuzata, banuiesc ca din cauza figurii mele. O intreb ce este si ea imi spune ca avionul tocmai a aterizat. Dupa sapte ore jumate de zbor am ajuns in Konoha, noua si definitiva mea casa. Imi intorc privirea spre geam si tot ce pot vedea este pista de decolare a avioanelor si cladirea mare, de unde se iau bilete si se controleaza bagajele. Imi desfac centura, care cred ca a fost pusa de sora mea, si ma ridic de pe scaun. Merg pana la usa si o lumina puternica se izbeste de mine, facandu- ma sa imi duc mana ca ochii si sa ma dau un pas in spate, noroc ca nu era nimeni in spatele meu, ca de nu ar fi facut contact cu podeaua. Cobor scarile si imi urmez parintii pana in cladire.

-Bun, fetelor am ajuns. Voi mergeti si luati bagajele si ne asteptati afara ca venim si noi imediat. Apropo solicitati si un taxi, va rog, ne spune tata.

Plec cu sora mea si ne luam bagajele si mergem afara unde ne uitam dupa un taxi, mai bine zis Konan se uita, caci eu analizez, cat pot, acest oras. Blocuri inalte si frumos construite si se pare ca strazile sunt intregi. Deci este un primar care isi iubeste orasul.

- Sakura vii odata sau ramai aici? o aud pe mama care este in usa taxiului. Cand au ajuns sau mai bine zis ce e cu mine de sunt asa aeriana?. Doamne, sper sa imi revin...


Poze pentru Sakura:
http://www.bizoo.ro/firma/FabricadeMagie...Stewardesa - stewardesa
http://www.envy.ro/moda/Incaltaminte/Pan...inalt-7665 -sandalele stewardesei

Super mega max de mistooo , vreau nextul !!

ma bucur ca vad ca va place. Asa ca v-am adus nextu:* Lectura placuta..

Cap 2
Amintiri, durere. Simplu vis sau mai mult..

.

SAKURA:

- Sakura vii odata sau ramai aici? o aud pe mama care este in usa taxiului. Cand au ajuns sau mai bine zis ce e cu mine de sunt asa aeriana?. Doamne, sper sa imi revin...
Ma urc in taxi, in spatele soferului, langa sora si mama mea, tata statea in fata. Imi intorc capul spre geam si incep sa analizez acest mic oras. Miile de blocuri inalte de cinci, zece sau cinsprezece etaje, frumos contruite aproape ating cerul; magazinele mixte par a fi niste furnicute in comparatie cu cele mari. Tocmai trecem pe langa primaria orasului, o cladire mare cu un etaj, cu o multitudine de geamuri. In fata ei se afla o fantana arteziana inconjurata de flori. Straduta ce duce spre intrare este despartita de portiuni de gazon, astfel formandu-se un mic labirint. La doua strazi departare de primarie de afla Marele Centru Comercial Konoha( M.C.C.K), pe mine nu ma intereseaza, deoarece eu nu frecventez mall-ul. Ma intreb unde este muzeul sau in acest oras nu exista asa ceva? Nu, nu are cum. Sunt intrerupta de catre cineva ce apre a fi sora mea, care are o urma de ingrijorare afisata pe chip.
- Sakura ce e cu tine? De cand am plecat din New York esti cu capul in nori si nu iti sta in fire. Este ceva ce te macina? Poti sa-mi spui, daca nu vrei acum, o faci cand ajungem acasa.
- Nu, nu am nimica. Doar analizez acest oras. Nu minteam, chiar analizam acel oras, dar o parte din mine este total tulburata, nici eu nu stiu ce am, dar sora mea...
- Daca te ingrijoreaza faptul ca vei avea colegi noi, atunci te prostesti. Mereu ai reusit, cu greu, dar te-ai acomodat si o vei face si acum. Sunt sigura. Ce-mi place cand imi vorbeste cu acea blandete si iubire in glas. Dau afirmativ din cap si imi continui analizarea.
Dupa un sfert de ora sau mai bine de mers ajungem la noua noastra casa. Cobor din masina si observ ca gardul este facut din beton, iar in mijloc este despartit si asezat un model foarte ciudat, opac ca abia vezi ceva dincolo. Portile sunt mari, facute din fier cu cateva triunghiuri sau trapeze opace. Intru pe poarta mica urmata de Konan. Se pare ca mai este ceva de mers pana la casa, cam vreo cinci metri. Peste tot este pus gazon frumos aranjat. In partea dreapta sunt plantati cativa braduti, ori mici si pleostiti ori mari si drepti. Spre casa se ivesc cateva flori, se pare ca sunt trandafiri albi in forma de semiluna, in interior sunt panselute de diferite culori, zici ca sunt stropite cu vopsea; la fel fiind si in partea stanga, numai ca lipsesc florile. Vila este mare, de culoarea vaniliei cu un etaj si se pare ca avem si mansarda sau este doar podul?. Intru in casa, este una primitoare si spatiuasa, asa la prima vedere. Culorile prediminate fiind de alb, negru, culoarea vaniliei si mierii. In capatul holului se afla usa ce duce in birou, pe partea scarilor se afla debaraua si baia pentru invitati. In partea dreapta este bucataria si sufrageria care face parte din hol. Este alba, canapeaua de aceiasi culoare ca si pereti cu o masuta neagra in mijloc; peretele din stanga este facut din sticla si duce in gradina din spate. Deasemenea perpendicular cu peretele din sticla sa afla si cel ce contine mobila, formata din cateva raftulete unde se afla si plasma, iar paralel este semineul cu un tablou foarte ciudat; incheiem cu un covor alb cu roz,rosu, mov asemenea trandafirului deschis. Urc scarile de lemn lacuite, facute oarecum in spirala si cu margine de fier cu un model specific japonezilor.
Se pare ca aveam dreptate. Casa are si mansarda unde este asezata camera mea si a surorii mele. Intru in noul dormitor, desi nu prea ma interezeaza cum arata nu pot sa trec fara sa observ cat de cat. Culoare peretilor este de un roz pal, chiar culoarea florilor de ciresc gata sa cada, tavanul alb are in mijlocul sau o lustra in forma de stea cu sase colturi. Patul dublu este asezat in mijloc, iar la “capul patului” se afla mici raftulete. In fata este un televizor, pe partea stanga se afla o usa ce duce in balcon, alaturi de un birou negru coltar cu laptop si rafturi pentru carti. Spre usa este situata o canapea crema si paralel se afla trei scari ce nu stiu unde duc. Ceea ce nu vad este dulapul, oare unde imi pun eu hainele.
- Nu ai dulap! Ai dressing. Urci scarile alea si prima usa duce la baie, iar cea de-a doua la dressing, asa au toate camerele, imi spune mama. Dau din cap si ma indrept cu valiza spre acel loc, nu inteleg de ce nu am un dulap ca nu am multe haine, sormea da, ei ii trebuie. Nu ii dau importanta acelei camere. Incep sa aranjez putinile haine pe care le am, dupa care ma duc in baie sa imi aranajez si putinele produse. Acestea fiind: un gel de dus, sampon, parfum cam atata. Faianta este alba cu mici modele rosii, iar gresia rosie ca sangele. Am o cada cu hifromasaj si o cabina de dus, un WC, o oglinda mare si ghiuveta si mici dulapioare. Doamne ai zice ca sunt nu stiu ce diva, asa arata camera mea. Dupa jumatate de ora termin si ma indrept spre dormitorul surorii mele ca sa o ajut ca are foarte multe lucruri. Bat la usa; nu dureaza mult si primesc confirmarea de a intra. Observ ca are acelasi desing, numai ca totul este situat invers si culoarea peretilor este mov, asemenea toporasilor, iar baia este alb cu albastru, ca albastrelele.
- Vrei sa te ajut Konan? o intreb oarecum amuzata de situatia in care se afla; tot imprastiat, iar ea nervoasa ca nu stie cum sa aranjeze lucrurile.
- Oare? Normal ca da. Mersi mult, imi spune ironica dupa care imi sare in gat. Doamne fiinta asta nu o sa se schimbe, dar trebuie sa recunosc ca imi place. Konan a fost singura care m-a inteles si mi-a fost alaturi.
De multe ori, defapt niciodata nu le spuneam parintilor mei ce simteam, dar ea venea singura la mine ajutandu-ma sa depasesc acea tristete. Ma facea sa uit vorbele grele aduse la adresa mea. Toate acele cuvinte erau si inca sunt ca o sabie cu lama plina de otrava ce imi strapungea cu forta sufletul. Cu fiecare vorba lama se rasucea tot mai mult adancind acea rana.

~Flashback~

Din nou am fost ignorata, nimeni nu ma ia in seama. E atat de urata singuratatea, se cunoaste ca isi pune amprenta pe mine, abia, abia mai comunic. Merg incet spre casa si observ cum tot ce ma inconjoara trece pe langa mine de parca nici nu as exista. Mi-as dori sa am o prietena , sa vorbesc cu ea, sa admiram impreuna aceasta minunata lume, sa descoperim adevarata ei fata, dar nu e mai mult decat un vis...un simplu vis, un vis dureros. Doare. Da doare. Asta e raspunsul.
Nu pot sa nu ma gandesc, caci si atunci simt o durere, durerea singuratatii. Ciudat..asa de mult m-am gandit ca deja am ajuns si acasa sau poate e de vina timpul care trece mult prea repede, lundu-mi sansa de a admira un paradis. Mi-as dori sa-l opresc, dar ce pot face? Sunt ca o insecta ce isi continua drumul, dar nu se bucura de viata. Ce ironic, nu? Cum sa ma bucur cand nu am cu cine. Altii o traiesc ca si cum ar fi ultima lor zi, dar eu..eu nu fac decat sa indur o singuratate care se pare ca nu vrea sa ma lase in pace. Oare asta mi-e destinul? Sa fiu singura pentru totdeauna? Sa nu cunosc dragostea adevarata si sa-mi infiintez o famile? Nu, nu poate fi asa. Ar fi prea crud; ce am facut sa merit asta? Dar mai bine las aceste ganduri si intru in casa.
Totusi incerc sa-mi pastrez calmul si sa ascund aceasta suferinta, desi nu e usor voi incerca. Nu doresc sa le provoc suferinta parintilor, sa-i vad tristi din cauza mea. Mereu imi pun o masca, perfect construita, care ascunde suferinta, tristetea din inima mea. Intotdeauna ei vad in mine fiica ascultatoare sau cel mai mult isi vad viitorul lor prin mine. Ceea ce nu au facut ei sa fac eu si sora mea. Sufar, sufar enorm din cauza acestui lucru, dar nu las sa se observe, nu nu pot permite asta. Am fost, sunt si voi fi mereu o papusa ce este condusa de alte persoane, dar mai greu este ca propii mei parintii sunt papusarii ce ma mauiesc dupa placul lor, iar eu...eu nu am dreptul sa spun ceva sau poate pot, dar nu doresc. Oare de ce? Aaaa da, pentru ca sunt prea buna. Uneori vad aceasta calitate ca pe un defect, unul mare de care nu pot scapa. Mereu un sentiment de mila imi invadeaza mintea si imi “astupa” gura cu un leocoplast. Fata de ea, Konan, raza mea de lumina care mai apare in tunelul intunecat in care traiesc, nu pot sa tin ascunse sentimentele, nu pot sa tin aceasta masca care se crapa mereu in prezenta ei, oricat de mult mi-as dori nu pot sau poate ca e si bine. In felul asta imi mai usurez sufletul; ce tot spun? Minciuni, asta nu se intampla sau da. Sunt asa confuza, vreau sa ies, sa fug departe de acest loc, dar nu pot. Aici chiar nu pot, nu stiu cum. Lanturile ma tin captiva si nu imi dau drumul, oare asa voi trai? Nu...gata prea multe intrebari, iar raspunsuri nu gasesc. Dar totusi la intrebarile de la scoala reusesc, dar cand e vorba de sufletul meu, pur si simplu nu gasesc. De ce? Acesta e intrebarea ce mi-o pun mereu, iar raspunsurile nu vin, nu le gasesc, sunt bine ascunse sau nu exista. O mica lacrima mi se prelinge pe obraz si deja o simt si pe a doua. Nu, nu pot plange. Imi sterg rapid acele raulete dupa care intru in casa, imi salut parintii si ma asez la masa.
Stau la masa afisand acelasi zambet fals, dar ceea ce doare este ca nici macar mama, care este cea mai buna pritenea a unei fete, nu observa. Offff...mi-as dori sa se termine totul aici. Nu, nu le pot face asta. Sa nu ma gandesc la sinucidere, nu e o solutie; atunci ce sa fac? Ce? Stop! Sunt la masa. Sakura calmeaza-te, zambeste. Se vede cu ochiul liber, chiar si un prost si-ar da seama ca zambetul meu este unul fals, lipsit de viata ca al unei papusi; pe cand al lor este plin de iubire, fericire. Lucruri care lipsesc la zambetele mele. Foarte rar se vede iubirea, viata intr-un zambet de-al meu.
-Sakura sa stii ca suntem foarte mandrii de tine, draga noastra. Tot ceea ce faci este spre binele tau. Stim ca intr-o zi vei fi o persoana importanta. Ai sa vezi ca ne vei multumi.
- Multumesc tata, mama. Promit sa ma ridic la nivelul asteptarilor voastre. Din nou acest zambet fals, idiot; chiar am ajuns sa il urasc, sa urasc zambetul, fericirea. Aceste vorbe spuse de mine parca sunt spuse de un robot. Totul este invatat mecanic, frumos regizat ca sa nu se observe nici cea mai mica urma de tristete. Cat de greu mi-e sa spun tot. Cat de greu mi-a fost sa ma invat cu aceste replici,
Konan:<< Offff...Sakura, din nou aceiasi fraza spusa mecanic. Poate ca iti zic ca iti inteleg durerea, dar defapt inteleg doar o parte din ea...>>
Ma ridic de la masa indreptandu-ma spre dormitorul meu. Nu stiu cat am sa mai rezist, ma mir ca inca pot sa ma tin pe picioare, iar durerea asta, durerea asta de cap nu imi da pace. Am gandit prea mult incercand sa caut un raspuns. Nu ma invat minte, niciodata nu am gasit un raspuns si nu cred ca voi gasi. Ma trantesc cu capul in perna, simt ceva ud pe obraji. Sunt...sunt lacrimi. Nu, nu doresc sa plang, nu din nou. Vreau sa spun STOP!, dar nu pot, din nou nu pot. Aud un ciocanit usor la usa, ma ridic brusc stergandu-mi lacrimile. Spun un simplu “intra”, dar nu inainte de “a-mi lua masca”
- Hei Sakura...Ce faci?
- Konan..buna. Uite citeam, ii spun cu acel zambet de papusa, desi stiu ca nu va merge, ca nu am nici cea mai mica sansa cu ea. Ma citeste ca pe o carte larg deschisa.
- Aaaa da? Si ce anume citesti? Peretele din fata ta sau e cartea invizibila? Nu ma minti surioara, ca nu-ti merge. Stii prea bine ca acea “masca” pe care o vad parintii nu tine si la mine. Deci ce s-a intamplat?
- Din nou. Stii tu...nu mai pot sa continui, caci lacrimile cad pe obrazul meu ca o cascada, iar “masca” sa rupt in mii de bucatele. Simt cum Konan ma ia in brate si ma strange puternic la pietul sau. Acei ochi ai ei blanzi, plini de iubire ma privesc din nou. Ma mangaie usor pe spate, dar nu pot sa ma opresc, am prea mult pe suflet...prea multa siferinta si durere. Ce n-as da sa ma nasc din nou...sa schimb ceva, dar sunt vise, vise peste vise. Dor, dar dor numai cand ma gandesc ca nu pot face nimic. Asta e in sufletul meu: DURERE...
- Nu tine toate acele sentimente in tine. Plangi daca asta te linisteste. Ii simt respiratia calda pe gatul meu, mangaierile ei alunca usor pe parul meu ca un vual de matase. Stau cuibarita ca un pui ce are nevoie de protectie. Stam asa vreo cinci-zece minute. Ma desprind usor de ea, parca nu vreau sa-i mai dau drumul vreodata. Ne asezam pe patul moale si incep sa-i povestesc tot. Ea doar sta si ma priveste cu acea blandete in ochi in timp ce ma mangaie usor pe spate. Acele mangaieri sunt...sunt ca niste creme ce iti vindeva ranile, dar oricat mi-as dori sa fie asa nu e. Poate doar la suparafa ca in interior rana inca persista si se va mari la urmatoarea lovitura, din nou si din nou. Tot asa pana...nici eu nu stiu pana cand. Pana cand Bunul Dumnezeu va dori sa se termine acest calvar. Ca e un adevarat infern pentru mine, dar atunci daca asta e infernul, Iadul ar trebui sa fie Raiul sau ma insel....sau e mai rau, iar toate astea sunt....Nu, aici nu stiu ce sa zic...
- Gata, calmeaza-te! Stii ce parere am eu, ar trebui sa le spui parintilor tot ce simti, poate asa, defapt sunt sigura ca te vei simti mai bine si poate vei face primul pas spre o noua tu, spune accentuand ultimele doua cuvinte
- Nu, nu , nu vor intelege. Daca ar fi vrut sa o faca isi dadeau seama de acel zambet fals afisat mereu. Nici nu ma gandesc.
- Da’ esti si incapatanata, mai rau ca un catar! Pana la urma e viata ta. Nu te oblig sa faci ce nu doresti. Sa stii ca eu voi fi mereu langa tine si nu te voi lasa la greu. E o promisiune! Nu ii mai lua nici tu in seama pe cei care te jignesc. Nu ai nevoie de prieteni care nu le pasa decat de ei si marele lor egou. Tine minte ce iti spun: TU esti FOARTE valoroasa. Inima, sufletul tau sunt pure ca a unui inger, este mai pretios decat orice, ORICE bijuterie din lumea. Ai inteles? Ofera prietenia celor care merita si apreciaza asat, pentru ca prietenia adevarata este ca o comoara greu de gasit si pretuit, iar tu esti acea comoara, dar trebuie descoperita.

~End Flashback~

Aceste cuvinte inca imi sunt intiparite in minte, nu cred ca le voi uita vreodata, dar nici nu vreau. Zambesc usor la aceste amintiri. Poate ca are dreptate sa le spun parintilor, dar nu vreau sa ranesc pe nimeni. Niciodata nu mi-a rezistat acea masca in fata ei si pot spune ca ma bucur.
- ALO!...Pamantu catre Venus! Raspunde odata! Vii azi sau mai stai mult in usa? Mai avem multe de facut sa stii. Chicotesc usor si ma indrept spre “raza mea de lumina”. Probabil va intrebati de ce zice “Pamantu catre Venus” ei bine vine de la planeta guvernata de zodia mea, balanta.
Incepem sa despachetam lucrurile, le aranjam si privesc oarecum melancolica la toate acele haine. Ea stie sa se aranjeze, dar eu sunt precum o floare ofilita. Nu, nu imi doresc sa plang azi. Poate ca ar fi bine sa zic “nu” si la aceasta Sakura, dar aici ceva ma opreste. Oare de ce? Iar aceasta intrebare idioata, doar stiu ca nu am raspuns, dar imi place sa imi dau dureri de cap.
Se pare ca zicala “unde-s doi puterea creste” se adevereste. Am terminat destul de repede avand in vedere cele doua valize si geanta cu produse cosmetice ale sora-mii. Coboram usor treptele din lemn indreptandu-ne spre sufragerie sa vedem ce sa mai facem, dar se pare ca deja parintii s-au ocupat de asta. Mai bine m-as duce sa mai citesc putin. Imi cer scuze si ma duc spre dormitor, imi iau cartea “prin sabie si foc”, deschid usa de la balcon cu vedere la gradina din spate, cu piscina, diferite flori si micutul iaz, iar in fata geamului meu este un cires. Ma asez pe fotoliul de culoarea mierii si incep sa citesc. Ma pierd usor in acea carte si in visele mele. Oare ma voi indragostii vreodata? Voi stii ce e ala un sarut? Intrebari fara raspuns sau poate il voi afla, vreau sa fie unul pozitiv. Vreau sa rad, sa simt ca nu sunt singura, sa simt iubirea macar odata. Adorm cu gandul la aceste vise. Din nou sunt pe acea pajiste dezlipita din Rai. Totul este la fel. Peste tot numai flori de diferite specii cu diferiti copaci infloriti, cei mai multi fiind ciresi. Petalele lor cad usor peste mine ca o mantie; imi ating usor parut de aceeasi culoare si da impresia ca acele petale se desprind din parul meu. Pasesc usor si lent pe cararea inconjurata de mii de flori cu fluturi. Incet, incet acel paradis se risipeste si ajung langa o cladire mare de culoarea caramelului cu trei etaje, e aceeasi cladire, o scoala. Imi intorc privirea in fata si il observ din nou pe acel tanar ce sta rezemat de zidul de piatra. Isi intoarce capul spre mine, dar nu prea ii pot observa chipul, din nou, este in ceata. Se desprinde de acel zid ...vine spre mine, se opreste la zece centimetri fata de corpul meu. Nu inteleg ce doreste, de ce imi apare din nou acest tanar, de data asta panica nu isi mai pune amprenta pe mine, dar simt cum bataile inimi sunt tot mai accentuate si rapide, parca ar dori sa fuga. Stau intepenita acolo, de zici ca-s lipita cu prelandez. Ii privesc chipul in ceata, incerc sa deslusesc ceva, dar nu reusesc sa fac nimica. O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar din nou acel tanar dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie, dar nu inante de a-mi spune ceva ce m-a dus in eroare...

http://3.bp.blogspot.com/_td-6PIL5M50/SX...re_red.jpg -livingul
http://www.imobiliaremix.ro/poze/poze-ca...a-....html -dormitorul sakurei

Am venit cu nextu mai repede decat credeam..


SAKURA

O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar din nou acel tanar dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie, dar nu inante de a-mi spune ceva ce m-a dus in eroare...
- Ne vom mai intalni. Totul abia acum incepe, floare de cires.

Ma trezesc brusc, iar din cauza ca m-am ridicat brusc am ametit. Inca imi amintesc acel vis si acele cuvinte “Ne vom mai intalni. Totul abia acum incepe, floare de cires.” De ce mi-a spus “floare de cires”, ce legatura are cu mine? Tin minte ca am putut observa ceva, doua suvite negre cazand pe chipul sau in ceata. Nu inteleg ce e cu visul ala, deja e a doua oara. Mai bine l-as uita, sunt sigura ca nu e nimic important.

Ma intreb cat am dormit. Intru in camera si vad ca ceasul indica ora sase treizeci PM. Oare o fi strigat la mine pentru a cobori la cina? Nu mai stau sa ma gandesc si cobor scarile. Pfiu...se pare ca abia pune masa, ma ofer sa o ajut pe mama dupa care ma duc in sufragerie sa ii anunt ca cina este gata si ma asez langa sora mea la masa. Doamne nici acum nu am uitat acel vis. E ciudat...nu mi s-a mai intamplat sa visez ceva de doua ori, dar ce e si mai ciudat e faptul ca am un sentiment straniu ca si cum ceva se va schimba. Gata Sakura! Sunt prostii. Oboseala mi-a afectat creierul; sunt sigura ca maine voi fi bine.
- Sakura, ma striga mama, draga mea, maine mergem sa te inscriem la liceul “ Team Konoha”. Sa stii ca este cel mai bun liceu de aici, stim ce alegem pentru tine. A castigat foarte multe concursuri si se axeaza mult pe matematica, fizica, chimie, informatica si romana. Suntem siguri ca te vei descurca.
Dau afirmativ din cap afisand din nou acel zambet. Offff chiar urasc zambetul asta, nici nu cred ca mai stiu sa zambesc cu adevarat.

Incerc sa mananc ceva, dar pur si simplu nu intra in mine, asa ca decid sa ma retrag de la masa. Desi e abia ora sapte, tot ce imi doresc este sa ma culc. Intru in cabina de dus si incep sa imi masez pielea cu buretele acompaniat de gelul de dus cu miros de crin. Acea mireasma imi intra in nari, dandu-mi o senzatie de relaxare. Picaturile de apa calda se lovesc de trupul meu provocandu-mi o “durere placuta”, dar din pacate acest moment se incheie aici. Ma imbrac cu pijamaua si ma asez pe pat. Ploapele mi se inchid usor; simt cum spiritul mi se desprinde lasandu-mi trupul “fara vlaga”. Gata am parasit aceasta lume, intrand intr-o lume total diferita, numai a mea; unde “raul” nu patrunde si fericirea domneste pe vecie.

O raza de soare isi face loc in camera mea aterizand cu gratie ca un fluture pe chipul meu inca adormit. Deschid usor ochii si ma it la ceas care indica ora noua AM. Mi-as dori sa mai stau in pat, dar nu pot. Nu am facut nimic si totusi ma simt asa de obosita. Ce e cu mine? Nu e prima data cand ma mut. Sunt asa confuza. Ma ridic din pat si ma duc la baie cu viteza melcului. Ma uit in oglinda, chipul imi este odihnit, dar trupul mi-e obosit. Imi fac un dus sperand ca totul va fi bine, dar ma insel. Chiar nu inteleg nimic. Ma imbrac cu o pereche de blugi, o maleta cu un sacou fara forma si largi, iar imi picioare imi iau o pereche de pantofi de pe vremea lui strabunica. Cobor scarile si ma duc la bucatarie sa manac ceva. Imi salut parintii si ii intreb cand mergem, iar raspunsul vine imediat.
- Buna dimineata! Peste jumatate de ora, imi raspunde tata care citeste ziarul “A new day in Konoha”

Dau afirmativ din cap si incep sa mananc. Ma indrept spre camera mea si imi pun in geanta demodata actele, un pix, imi iau dosarul de pe birou dupa care cobor. Urc intr-un hyundai santa fe de culoare gri metalizat si pornim spre scoala.

Dupa zece minute ajungem. Ies din masina, dar raman oarecum socata de ceea ce vad. Aceasta scoala...nu, nu e, nu poate fi, e o simpla coincidenta. Intru pe poarta indreptandu-ne spre biroul directorului.
- Buna ziua, domnule director. Numele meu e Hirashi Haruno, aceasta este sotia mea Kyoko Haruno, iar ea este fata mea Sakura Haruno.
- Buna ziua. Bine a-ti venit la liceul “ Team Konoha”. Eu sunt Hatake Kakasi, cu ce va pot ajuta? Hatake Kakasi este un barbat in jur de treizeci-trezezi si doi de ani, inalt, bine facut, cu parul gri ca cenusa si pare o persoana de treaba la prima vedere.
- Am dori sa o inscriem pe Sakura la acest liceu.
- Bineinteles. As dori dosarul si ca fiica dumneavoastra sa completeze aceasta fisa cat vorbim noi. Ii ofer dosarul si nici bine nu m-am apucat sa completez fisa ca deja primesc laude la adresa notelor mele. Waw suntem onorati sa avem o eleva cu asemenea note. Binte a-ti venit la noi!
.
Ii multumesc inmanandu-i fisa dupa care ma retrag lasandu-i sa vorbeasca despre reusitele mele. Ma asez pe fotoliu rosu din hol, se observa ca acest liceu participa la multe concursuri. Aici se afla un dulap cu trofee si unul cu medalii si diplome. Se pare ca de cele mai multe ori castigau locul I sau II si ajungeau destul de departe. Observ ca pe usa intra doua fete cam de aceiasi inaltime ca si mine. Una din ele are parul pana la umeri in scari de un saten inchis cu suvite rosii, dar nu par a fi vopsite ci naturale, iar ochii rosii ii sunt acoperiti de o pereche de ochelari; cealalta are parul mov spre negru, iar ochii sunt de un mov sters, dar frumosi ce exprima multa iubire.
- Domnisoara Sakura, va veni imediat o colega sa va conduca ca sa luati manualele si sa va ia masurile pentru uniforma, care va veni acasa la dumneavoastra pestre trei zile. Bine a-ti venit la noi! Inca ceva, sunteti in clasa a XI-a C, imi spune directorul care se afla in usa biroului sau. Dau din cap in semn afirmativ si astept linistita. Offfff...am uniforma. Nu prea ma incanta ideea insa nu am ce sa fac.
- Buna. Esti noua aici? ma intreaba satena. Raman uimita, adica nimeni nu a mai vorbit cu mine pana acum fara ca sa-si bata joc de infatisarea mea.
- Salut. Da sunt noua, am ajuns ieri in Konoha.
- Bine ai venit in Konoha! imi ureaza bruneta. Eu sunt Hinata, Hinata Hyuuga, iar ea este prietena mea Karin. Incantate de cunostinta. Apropo din ce tara vii?
- Eu sunt Sakura Haruno, incantata deasemenea. Din New York, chiar daca Konoha m-am nascut aici, am fost plecata de mica. Inca sunt uimita. Adica nu a mai vorbit nimeni cu mine de ceva ani. Eram in Miami cand mi-am facut o prietena, prima si ultima.

~Flashback~

Mergeam pe strazile din Miami gandindu-ma la...la ce? Ca nici eu nu stiu. Poate la viata, poate la nimic, chiar nu stiu. Mintea imi este tulburata. Nu inteleg de ce viata e asa cruda cu mine. Ce rau i-am facut eu ei? Cu ce am gresit? De ce m-am mai nascut, daca sufar? O multime de intrebari si nici un raspuns. Defapt nici nu inteleg de ce ma preocup atat, chiar Konan mi-a zis ca nu merita, dar totusi...Intru in parc si ma asez pe o banca de langa un rau, la umbra unui cires. Ce ciudat. Mereu acest pom ma relaxeaza si am impresia ca seamana cu mine, dar tot nu pot sa-mi scot intrebarile din minte ca sa nu mai spun de durerea din suflet. Mi-as dori sa o pot sfasia, dar nu pot...cata tristete. Mereu cand sunt suparata parca viata se incapataneaza sa vad doar numai persoane fericite in jurul meu. De ce? Am ajuns sa urasc fericirea. Sa urasc un sentiment placut care nu e de mine. O lacrima mi se prelinge pe obraz si inca una urmata de multe altele. Tristetea mea se varsa prin acele lacrimi, de ar fi sa plece de tot, dar e doar o dorinta fara nici o speranta.
- Buna. Ce ai patit? De ce plangi? Imi ridic privirea si observ o fata de aceiasi varsta ca si mine cu parul blond ca nisipul, lung prins in doua codite foarte simpatice si ochii ei sunt movi, calzi, plini de iubire. Nu pot sa cred ca cineva vorbeste cu frumosul cu mine, dar daca e o capcana si doreste sa rada de mine, dar totusi parca ea mi-a luminat putin sufletul. Hei de ce nu vorbesti cu mine? Ti-a papat pisica limba? adauga acesta cu o urma de ironie in glas.
- Buna. Scuze, dar nu sunt obisnuita ca cineva sa vorbeasca cu mine.
- De ce? Doar nu ai raie sau altceva?
- Nu, nu am nimic de genul, dar dupa aspectul meu iti poti da seama si ca sa nu mai spun ca am note de zece. Nu pot sa cred ca cineva vorbeste cu mine. Chiar ma simt bine, se pare ca m-ai sunt si persoane bune.
- Asta nu e un motiv intemeiat si pot sa-mi dau seama din glasul tau cata tristete induri, iar eu nu sunt genul de persoana care sa imi placa sa fac alte persoane sa sufere, pentru mine prietenia e un lucru foarte pretios si nu judec oamenii dupa aspect exterior ci dupa cel interior, iar tu esti speciala. Apropo ma numesc Isabella, Isabella Crinia si tocmai m-am mutat aici. Waw cum vorbeste...cu cata iubire si blandete. Ii spun numele meu si aflu ca e la aceeasi scoala cu mine “Elite School”, in aceeasi clasa a VI-a D. Ce-ar fi sa imi arati o parte din oras?

Dau afirmativ din cap si incepem sa mergem pe unde apucam. Nu aveam o tinta anume, mergeam pe unde apucam. In acel moment, sentimeltul pe care am crezut ca-l urasc si-a pus amprenata pe mine si imi place. E minunat. Nu pot sa cred ce sentiment placut uram eu, acum ma simt ca un nou nascut. Viata in acest moment imi zambeste si parca imi spune “Pretuieste ce ti se ofera”

..................... Ma simt atat de bine in compania ei, in sfarsit simt ca exist, dar nu totul e roz, nu? Azi am fost chemata de Isa in parc la “Podul Visului”, se numeste asa, pentru ca legenda spune ca in noptile cu luna plina de vara, daca aprinzi o candela si iti pui o dorinta, dupa care ii dai drumul pe rau se va indeplini.
- Salut Isabella. Scuze ca am intarziat. Ce s-a intamplat? O vad ca este trista, lucru care arata ca ceva s-a intamplat, deoarece ea mereu e vesela. Dupa un timp de tacere isi face curaj sa vorbeasca, dar parca cuvintele nu doreau sa iasa afara; asa ca o intreb din nou ce s-a intamplat.
- Sakura imi pare sincer rau. Nu stiu cum sa-ti spun asta fara sa doara, dar... peste o saptamana plec la Paris.

Nu, nu asta. De ce? Cand era asa frumos. De ce cand simteam ca exist. Nu inteleg, se pare ca viata nu e de partea mea…usor vine usor pleaca. Dar stai...este vacanta, deci v-a pleca pentru o perioada, dau sa o intreb cat timp va sta, dar se pare ca mi-a “citit” gandurile.
- Nu mai vin. Ma mut definitiv. Imi pare sincer rau.

“Nuuuuuuuuuuuuu!!!!!” tip singura in gand, iar sufletul incepe sa planga si el. Lacrimile doresc sa iasa la suprafata, dar nu le las; “le incui” si le voi da drumul cand ajung acasa. Era normal, adica aveam prea multa bucurie. Din nou tristetea pune stapanire pe mine.

Ultima saptamana am petrecut-o cu Isa. Am facut o multime de lucruri: poze, plimbari, chiar am mers si la mall, cumparaturi, mai mult ea, am dormit una la cealalta. Chiar daca aratam fericire la exterior, in interior tristetea castiga teren si sunt sigur ca asa e si la ea sau poate nu. Aceasta e ultima seara impreuna, asa ca dorm la ea. Stam si privim cerul instelat cu o cana de capuccino in mana. Mii de stele acompaniaza pe mandra luna. Sunt de nedaspartit. De ce nu pot fi si oamenii asa? Noi suferim, pe cand ele nu. Doresc sa sparg aceasta liniste care ne incojoara, dar Isa mi-o ia inainte.
-M-am distrat minunat cu tine. Esti o prietena minunata. Sa stii ca nu te voi uita; mi-as dori asa mult sa pot opri timpul. Sa stii ca ne vom reintalni, nu stiu cand, dar ne vom reintalni. Are acelasi zambet pe fata..bland, plin de iubire.

~End Flashback~

De atunci nu am mai vazut-o si din acea seara zambetul meu a redevenit ceea ce este si acum, unul fals. Tristetea domina fericirea ascuzand-o intr-un colt intunecos, iar durerea nu inceta sa apara; dar se pare ca azi fericirea “isi vrea revansa” si am de gand sa accept aceasta noua sansa de a trai.

Intre timp a venit si o femeie de vreo treizeci si doi de ani, cu parul saten, lung prins intr-o coada, ochii ei ciocolatii exprimau caldura. Am aflat ca o cheama Mia si este administratora. Ma roaga o urmez, iar fetele vin si ele cu mine.
-Stii poate nu-ti place ideea cu uniforma, dar e chiar draguta. Ce zici daca ti-am arata scoala si o parte din Konoha dupa ce termini? Apropo in ce clasa esti?
- Sigur Hinata, mi-ar placea. Pai sunt in clasa a XI-a C si cu uniforma nu comentez la lucruri asa marunte. Zambesc, zambesc din nou, iar acum zambesc cu adevarat. Se pare ca viata imi se ofera o noua sansa, poate nu e chiar asa de rea sau poate eu nu am stiut sa pretuiesc ceea ce am si se pare ca si fetele sunt cu mine in clasa. Asta da bucurie.

Termin destul de repede, iar dupa merg cu Hinata si Karin sa vad scoala. Se pare ca are doua laboratoare de fizica, de chimie, biologie, unul pentru gimnaziu altul pentru liceu. Un laborator de muzica, unul de desen, pe langa infirmerie mai au si un cabinet stomatologic si psihologic. Pe holuri sunt puse vestiare, al meu este la etajul unu langa cel al noilor mele prietene. Continuam cu exteriorul scoli. Se pare ca e bine dotata. In spate era un mic parc cu banci si masute, gazon cu flori si diferiti copacii plantati fiind si casa pasarilor pe timpul anului. Tocmai cand ieseam pe poarta liceului vad, vad un tanar care... Nu inteleg nimic, nu poate fi...

SASUKE:

Unde sunt? Ma invart, dar nu vad nimic. Ce naiba? Nu inteleg, nu vad nimic, e negru, doar negru. O culoare monotona, lipsita de viata. Nu credeam ca o simpla culoare poate sa imi creeze aceasta senzatie de singuratete, desi nu sunt singur. Stai. Ceva este in fata. Incep sa alerg ca nebunu apropindu-ma din ce in ce mai mult. Las pasu mai usor. Se pare ca ma ajuns si ceea ce vad e... Soala mea? Ce... cineva iese pe poarta scolii. Sunt trei fete. Pe doua le cunosc, dar nu stiu de unde, nu imi amintesc, iar pe cealalta nu am mai vazut-o in viata mea. Nu o pot vedea clar, e in ceata. Cand a ajuns in fata mea? Nu mai conteaza. Tot ce fac este sa-i privesc ochii in ceata, dar nu pot vedea mare lucru. Doresc sa-i ating chipul, dar dispare, dispare tot, iar eu cad, cad. Cand ma opresc, oare?
- Aaaaaaaaaaaaaaaaaa....Au! se pare ca am cazut de pe pat. Ce a fost acel vis? Dar de ce ma intreb, pana la urma nu are nici o importanta, dar totusi un sentiment ciudat isi face aparitia, nu-l pot descrie ca nu stiu exact ce e. Clar am innebunit! Am visat scoala?! Asta da lucru ciudat, nu mi-e dor de ea, poate sa se darame din partea mea. Cred ca mai bine nu acceptam acea idioata pedeapsa.

~Flashback~

Eram in parc cu prietenii mei Naruto, Neji, Lee, Kiba si Shikamaru; desi sunt doar o parte, restu dorm sau sunt inca in vacanta prin alte tari. Stateam si vorbeam pana cand Kiba a decis sa jucam carti, mai exact razboi, dar ca sa fie mai interesant vom juca cu pedepse. Incepem jocul si raman numai eu si Naruto, iar nenororcitul a castigat, asa ca a trebuit sa indeplinesc o pedeapsa. Nu putea fi asa rau, dar se pare ca m-am inselat. Trebuia sa trag doua fumuri de tigara. Doamne urasc sa fumez, dar nu am ce face. . Nu inteleg ce castigi daca fumezi. A da. Un loc “regal” la cimitir, mori mai repede. Ii cer o tigara lui Neji ca el e cel care fumeaza impreuna cu Lee; aprind “moartea” si trag doua fumuri, dar nu le trag bine, pentru ca nu imi place.

Ma indreptam cu baieti spre o terasa si noroc prost esta ca am dat de Ino “regina blondelor”. Normal ca nu se putea sa nu-mi sara in gat reusind sa ma darame. Drace! M-am lovit la spate. Cred ca e bine daca nu mi-am rup coloana, vai ce rau imi pare ca nu s-a lovit Ino, sa vada si ea cum e. Aloo?! Da pe mine nu ma ajuta nimeni? Toti stateau si radeau, dar se pare ca “fratemiu” chiar tine la mine si ma ajuta. Ma ridic, ii multumesc lui Naruto si incep sa urlu la Ino ca un nebun:
- Ce-i cu tine? Esti nebuna sau ce? Vrei sa ma bagi in spital sau sa-mi sapi groapa? Tu chiar nu pricepi ca esti enervant si ca nu vom mai fi impreuna niciodata? Aaaa era sa uit sa va spun. In clasa a VIII-a am fost impreuna cu Ino, desi aia nu sa numit relatie. Cinci zile de infern. Nici nu stiu unde mi-a fost capul atunci, cred ca eram beat cand am acceptat. O las pe blonda unde era si plec spre casa fara sa-mi mai salut prieteni. Deja mi-a pierit chefu de distractie in seara asta.

~End Flashback~

Poate am fost cam dur cu ea. Stai…imi pare rau pentru ea? Clar ca fumurile alea mi-au afectat creierul. Vezi sa nu imi para rau, o merita din plin. Dau sa plec spre baie, dar sunt oprit de telefonul meu care ma anunta ca am primit un mesaj. Il iau si incep sa citesc, se pare ca e de la...
- Imposibil...imposibil, sunt uimit de ceea ce scrie aici. Imposibil, nu pot sa cred ca....


http://media.photobucket.com/image/hinat...y.jpg?o=34 – hinata
http://media.photobucket.com/image/anime...u.jpg?o=21 - isabella
http://autotank.ru/production/241-hyundai-santafe.html huyndai [u]

Foarte frumos, imi place mult de tot

ssssssssssssssssssssssssssssssuuuuuuuuuuuuper tare

nexxxxxxxxxxxxxxxxxxxtttttttt ca ma supar mai ales ca-mi place ideea deci next pleaz